Zone din tara mea Romania

[pufoasa]

M-am gandit ca ar fi frumos sa descriem aici zone din tara noastra
Dobrogea

Teritoriu situat intre Dunare si Marea Neagra, Dobrogea a fost locuita din timpuri stravechi de geti si sciti si este strajuita la nord de masivul Dobrogei (Muntii Macinului - munti scunzi, tociti), inconjurat de podisuri larg valurite (Podisul Tulcei, Podisul Babadag, Podisul Casimcei) intrerupte de depresiuni, la nord-est de Delta Dunarii si la sud de un podis tabular, cu fragmentare redusa, cu caracter de campie de eroziune. Clima este continentala secetoasa, cu exceptia tarmului marin.

In partea sa estica este bordata de o salba de statiuni pe litoralul Marii Negre (Costinesti, Mamaia, Saturn, Venus, Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp) cu plaje intinse, nisipuri si ape sarate. Pe o lungime de 24 km, litoralul prezinta, pe langa aceste statiuni de agrement, si unele statiuni in care se pot face multiple tratamente medicale (Mangalia, Eforie Sud, Techirghiol si Eforie Nord). Pamantul Dobrogei este presarat cu monumente arheologice cu semnificatii istorice pentru poporul roman (cetatile Tomis, Callatis si Histria din secolul al VII-lea i.Chr. si cele de la Enisala si Mahmudia; complexul de la Adamclisi cu monumentul Tropaeum Traiani s.a.), cu rezervatii naturale forestiere, de dune si de speologie (pesterile Gura Dobrogei, La Adam si Limanu, cu relicve preistorice), precum si o suita de podgorii celebre (Murfatlar, Niculitel, Sarichioi).

Un obiectiv turistic aparte al Dobrogei, al doilea ca marime in Europa (3446 kmp), il reprezinta Delta Dunarii, rezervatie a biosferei, cu milioane de pasari din diverse zone ale lumii (zona polara, sudul Africii, Asia, Europa de Vest si litoralul Mediteranei), care poposesc aici periodic sau sunt in trecere. Grindul Letea, rezervatiile si coloniile de pasari de la Perisor-Zatoane, Uzlina-Crisa, Golovita si Insulele Sacalin (denumite "raiul pasarilor") sunt de asemenea, unele dintre obiectivele turistice a le acestei zone care nu trebuie sa fie ocolite de calator.

[UNIKA]

Bravo.Haideti sa ne descriem fiecare zonele.Cu traditii si tot ce credeti.

[zorina]

Super am sa caut si eu despre Banat.

[zorina]

Banatul este o provincie istorică care cuprinde astăzi zone din România, Serbia (Banatul Sârbesc) şi Ungaria.

Dintre toate regiunile locuite astăzi de români la nord de Dunăre, Bănatul şi Oltenia, cu prelungirea lor cea comună în ţara Haţegului, sunt singurele care reprezintă o continuitate neîntreruptă geografico - istorică a neamului românesc - un cuib de unde se romaniza treptat ţările spre apus, spre crivăţ şi spre răsărit, ba indirect şi cele de peste Dunăre, cuibul mereu descărcându-şi prinosul, dar rămânând totdeauna plin.[1] Bogdan Petriceicu Hasdeu


În perioada austro-ungară au fost numite „banaturi” toate comitatele de graniţă, conduse de un ban. Denumirea s-a limitat mai târziu la actuala provincie „Banat”.

Numele provinciei se leagă de statutul special al unor părţi ale acesteia în cadrul regatului maghiar medieval, Banatul de Severin şi succesorul acestuia Banatul de Lugoj-Caransebeş, formaţiuni politice, militare şi administrative cu rolul de marcă în cadrul sistemului defensiv antiotoman. Pentru prima dată numele de Banatus Temesvariensis sau Banatus Temesiensis a fost folosit în rapoartele lui Luigi Ferdinando Marsigli din ultimul deceniu al secolului al XVII-lea şi în textul tratatului de pace de la Karlovitz (1699). Pentru români, regiunea a mai fost cunoscută şi sub denumirea de Temişana.

Proclamarea Republicii Bănăţene în anul 1918, ca provincie autonomă în cadrul Ungariei a fost o încercare eşuată de păstrare a unităţii Banatului multietnic şi multiconfesional.


Banatul istoric însuma o suprafaţă de 28526 km². Diverse surse indică cifre uşor diferite de aceasta. La împărţirea provinciei, în 1919, României i-a fost atribuită o suprafaţă de 18966 km² (aproximativ 2/3 din total), Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor 9276 km², (aproximativ 1/3 din total), iar Ungariei 284 km² (aproximativ 1% din total)[2].

Organizare administrativă
Teritoriul istoric al Banatului şi împărţirea sa în 1920
Teritoriul istoric al Banatului şi împărţirea sa în 1920

Teritoriul istoric al Banatului este, astăzi, împărţit astfel:

* România
o Judeţul Timiş
o Judeţul Caraş-Severin, fără localităţile Bucova, Cornişoru, Bouţarii de jos şi Bouţarii de sus şi Preveciori
o Judeţul Arad, doar partea de la sud de Mureş
o Judeţul Mehedinţi, numai Baia Nouă, Dubova, Eibenthal, Eşelniţa, Orşova şi Sviniţa. Alte câteva sate din zonă au dispărut sub apele lacului de acumulare Porţile de Fier.
o Judeţul Hunedoara, numai localităţile Sălciva şi Pojoga[3].
* Serbia
o Voivodina, cu partea bănăţeană situată la est de Tisa şi împărţită în:
+ Districtul Banatul de Nord (sârbă Severni Banat, Северно-Банатски округ) (fără comunele Ada, Senta şi Kanjiza , situate la vest de râul Tisa)
+ Districtul Banatul Central (sârbă Srednji Banat, Средње-Банатски округ)
+ Districtul Banatul de Sud (sârbă Južni Banat, Јужно-Банатски округ)
o Serbia centrală: o mică parte a Banatului, situată la vest de Pancevo şi de râul Timiş (cea mai mare parte a comunei Palilula, cunoscută sub denumirea de "Pančevački Rit") a fost ataşată zonei metropolitane Belgrad
* Ungaria
o colţul sud-estic al comitatului Csongrád, situat la sud de Mureş şi la est de Tisa

Trei mari oraşe, care n-au făcut parte din Banatul istoric, şi-au extins, de-a lungul vremii, teritoriile administrative în Banat unde au, astăzi, cartiere:

* Arad (Aradu Nou)
* Belgrad (Palilula)
* Seghedin (Újszeged)

Relieful

Graniţele naturale ale Banatului sunt râurile Mureş şi Tisa, Dunărea şi Culoarul Timiş-Cerna.

Relieful Banatului este foarte divers: începând din vest, spre est, formele de relief se succed în trepte: câmpia joasă, câmpia înaltă, dealurile şi, în final munţii. Unele masivele muntoase bănăţene constituie ramura vestică a Carpaţilor Meridionali. Acestea sunt, de la nord la sud, munţii Ţarcu cu vârfurile Ţarcu-Căleanu (2190 m), Baicu (2123 m), Bloju (2192 m) şi Muntele Mic (1.806 m) precum şi Munţii Cernei cu vârful Poiana Mare (1363 m).
Munţii Poiana Ruscă (1.359 m) şi Munţii Banatului cu diviziunile Semenic (1.447 m), , Aninei, Dognecei, Almăjului şi Locvei fac parte din Carpaţii Occidentali [4].

Dealurile piemontane apusene constituie cam o treime din teritoriul Banatului istoric. Altitudinea acestora variază între 200 şi 400 de metri. La nord de râul Timiş se află dealurile Lugojului, Lăpugiului, depresiunea Făgetului şi dealurile Lipovei, iar la sudul acestui râu, dealurile Pogănişului, Dognecei, Oraviţei şi Depresiunea Caraşului.

Câmpia înaltă ( altitudine peste 100 metri, până la 140 metri) este reprezentată de câmpiile Vingăi, Buziaşului, Gătăii şi Fizeşului. Câmpiile cu altitudini intermediare, cuprinse între 100 - 130 metri, sunt câmpiile Hodoni, Duboz, Tormac, Jamu Mare, Arad şi Sannicolau Mare, iar Câmpia joasă (altitudine sub 100 metri), este reprezentată de luncile râurilor, zona inundabilă dinainte de amplele lucrări de regularizare. Aceste câmpii, componente ale Câmpiei Panonice reprezintă o altă treime a suprafeţei bănăţene[5].

Între formele de relief ale Banatului nu pot fi omişi cei doi vulcani stinşi de la Lucareţ şi Gătaia: Piatra Roşie (altitudine 211 metri), respectiv Şumigu (altitudine 200 metri). De asemenea, cea mai mare întindere de nisipuri din Europa, astăzi stabilizată şi acoperită cu vegetaţie, Dunele de nisip de la Deliblata, (Serbia).

Demografie
Paore
Paore (germană Bauer) este o categorie socială din Banat care se ocupă cu agricultura şi cu creşterea animalelor. Este cuvântul prin care se autodenumeşte ţăranul bănăţean. În vechiul grai bănăţean, prin cuvântul ţăran se înţelegea imigrant din Oltenia.

Evoluţia organizării administrative

* secolul al X-lea - secolul al XI-lea - Ducat (după alte opinii voievodat): Glad, Ahtum, Cinad
* secolul al XII-lea - 1552 - organizare după modelul carolingian pe comitate: Timiş (prima atestare în 1175), Cenad (1187), apoi Caraş (1200) şi altele (Cuvin, Horom, etc.) cu o existenţă efemeră.
o în paralel, din 1233, cu unele întreruperi, a funcţionat o marcă, Banatul de Severin, cuprinzând partea estică a Banatului şi părţi din Mehedinţi; după cucerirea Severinului de către otomani, în 1524, acesta şi-a încheiat existenţa.
o a continuat să coexiste cu aceste structuri administrative şi vechea organizare a românilor în districte, dintre care 8 au dobândit un statut de districte privilegiate: Lugoj, Sebeş, Caraş, Bârzava, Mehadia, Almăj, Comiat şi Ilidia; documentele vremii au menţionat şi alte districte româneşti: Cuieşti, Bel, Chery, Icuş, Beregsău, Lypko, Duboz, Bujor, Fârdea, Sugya, Mănăştiur, Horom, Jupani, Recaş, Sculea, Marginea, Făget.
* 1552 - 1716 - vestul Banatului fiind cucerit de către otomani, a fost organizat Paşalâcul Timişoara, divizat la rându-i în sangeacuri (=steaguri).
o părţile răsăritene, neocupate de turci, au format, până în 1658, anul trădării lui Ákos (Acaţiu) Barcsay, o marcă a principatului transilvan, Banatul de Lugoj-Caransebeş; din acest an şi până la cucerirea austriacă din 1716, cu unele excepţii temporare, întregul teritoriu bănăţean a fost inclus în paşalâc.
* 1716 - 1776 - Banatul a fost împărţit în districte şi în subdiviziuni ale acestora, cercuri; numărul şi întinderea acestora au suferit mai multe modificări
* 1776 - 1778 - Banatul a fost împărţit în patru cercuri mari, iar acestea în domenii[6].
* 1778 - 1849 - prin cedarea Banatului către Ungaria, s-a revenit la organizarea administrativă pe comitate, iniţial acestea coexistând cu un district militar pe graniţa cu Imperiul Otoman şi cu Ţara Românească
* 1849 - 1860 - Banatul a fost scos de sub administraţia maghiară şi a format, împreună cu teritoriile de la vest de Tisa, entitatea administrativă cu sediul la Timişoara numită Voivodina sârbească şi Banatul timişan
* 1860 - 1919 - reintegrat Ungariei, Banatul a fost reorganizat pe comitate, iar acestea împărţite în plăşi; după efemera republică bănăţeană, care s-a dorit a fi o entitate autonomă în cadrul statului maghiar, a urmat o perioadă de ocupaţie sârbească, una de ocupaţie franceză şi, de la 3 august 1919, a fost instalată administraţia românească în estul Banatului]][7].
* 1919 - 1950 - Banatul românesc a fost divizat iniţial în două judeţe, Timiş-Torontal şi Caraş-Severin, apoi în trei, Timiş-Torontal, Severin şi Caraş.
* 1950 - 1968 - organizare administrativă după model sovietic, pe regiuni divizate în raioane; iniţial, până în 1952, au fost trei regiuni mai mici, Arad (doar parţial în Banat), Severin şi Timişoara, apoi, până în 1956, doar două, Arad şi Timişoara, pentru ca în final să rămână una singură, Timişoara, din 1960 redenumită Banat.
* 1968 - prezent - prin revenirea la organizarea administrativ - teritorială pe judeţe, Banatul românesc a fost împărţit în cinci judeţe, unul singur fiind integral bănăţean, Timişul.

Cronologie

* 14 apr.535 prin Novella XI împăratul bizantin Justinian înfiinţa arhiepiscopia Justiniana Prima sub a cărei jurisdicţie intra şi teritoriul banatic ,prin cives-urile de la Litterata (pe malul stâng al Dunării, în dreptul cetăţii Novae) şi Recidiva (Vărădia, fostă Arcidava)
* 731 a fost desfiinţată de către împăratul Leon al III-lea, Isaurul, arhiepiscopia Justiniana Prima
* 787 la al doilea conciliu de la Niceea a participat şi episcopul Ursus "al avarilor"
* 1002 (în jur de) Ahtum s-a botezat la Vidin unde a primit suzeranitatea bizantină
* după 1002 Ahtum a construit la Morisena o mânăstire închinată Sf. Ioan Botezătorul, unde a adus călugări bizantini
* în jurul lui 1028 ţara lui Ahtum a intrat în componenţa regatului lui Ştefan I [8].
* 1347 - 1349 - epidemie de ciumă neagră în Banat[9].
* 1552, 24 iunie - trupele otomane ale sultanului Soliman al II-lea au început asedierea cetăţii Timişoara; garnizoana de circa 2500 de soldaţi, în parte mercenari, conduşi de Stefan Losonczy, rezistă eroic
* 1552, 30 iulie - apărătorii cetăţii cedează, iar partea centrală şi de vest a Banatului a devenit posesiune a sultanului; partea de est, cu populaţie preponderent românească, aşa numitul Banat de Lugoj-Caransebeş, a fost alipită Transilvaniei [10].
o Iniţial sançak-urile (steagurile) nou create au fost alipite Rumeliei, dar ulterior acestea au format o entitate administrativă separată, Eyâlet-i Temeşvar, adică Paşalâcul Timişoara. Acesta era condus de un beglerbeg, paşă cu două tuiuri[11].
* 1582 - Epidemie de ciumă în zona Caransebeşului[12].
* 1593 - răscoală a bănăţenilor împotriva ocupaţiei otomane, condusă de vlădicul Teodor, împreună cu Ioan din Lugoj şi un anume Iancu; răsculaţii au cucerit mai multe fortăreţe, dar în final, neprimind sprijinul promis de principele Sigismund al Transilvaniei, au fost înfrânţi [13].
* 1688 - răscoală a trupelor otomane din cetatea Timişoara [14].
* 1690 - printr-un decret (iradea) imperial revoluţionar, sultanul a acordat, pentru prima dată în imperiu şi numai pentru teritoriul Paşalâcului Timişoara, proprietatea asupra pământului pentru cei care îl lucrau[15].
* 1696-1698 - tentativă habsburgică ratată de cucerire a Banatului
* 1716, 5 august - Eugeniu de Savoia a obţinut o victorie hotărâtoare asupra oştilor otomane în bătălia de la Petrovaradin (azi suburbie a Novi Sadului) [16].
* 1716, sfârşitul lunii septembrie - trupele imperiale habsburgice au început asediul cetăţii Timişoara. Prima a căzut, la 1 octombrie, suburbia Palanca Mare, actualul cartier Fabric.
* 1716, 12-13 octombrie - garnizoana otomană a acceptat condiţiile capitulării; Prinţul Eugen de Savoia a preluat cetatea de la ultimul ei comandant otoman, Mehmed paşa.
* 1716, până la sfârşitul lunii noiembrie - campania antiotomană în Banat a continuat sub conducerea generalului conte Claude Florimond Mercy d’Argenteau. Au mai fost cucerite cetăţile Panciova şi Palanca Nouă.
* 1717, 6 august - austriecii au cucerit Belgradul, apoi Orşova, ultima fortificaţie a Banatului.
* 1718, 21 iulie - s-a semnat tratatul de pace de la Passarowitz[17].
* 1737 - 1740 - perioada cea mai cumplită din istoria Banatului imperial, marcată de o serie de evenimente care au zguduit societatea şi au secătuit-o de energie:
o 1737 - 1739 - război turco - austriac ale cărui lupte s-au purtat, în mare parte, pe teritoriul bănăţean
o 1738 - răscoală a românilor bănăţeni
o februarie 1738 - epidemie de ciumă, ultimele cazuri fiind înregistrate în sudul şi vestul provinciei în 1740 [18].
* 1738, 18 septembrie - prin tratatul de pace de la Belgrad, austriecii au pierdut Oltenia, districtele sud-dunărene, insula Ada-Kaleh, fortul Elisabeta, aflat pe malul drept al Dunării, faţă în faţă cu cetatea Ada-Kaleh, iar prin protocolul din 7 martie 1741 au pierdut şi cetatea Orşovei Vechi; în plus tratatul i-a obligat să demoleze totalitatea fortificaţiilor bănăţene, exceptând Timişoara; în fine, protocolul din 3 iunie 1741, semnat la Caransebeş, a stabilit hotarul dintre cele două imperii în zona Banatului[19].
http://ro.wikipedia.org/wiki/Banat

[pufoasa]

Ma bucur ca va place subiectul si sper sa atragem cat mai multi utilizatori ai forumului sa scrie despre diferite zone din tara noastra pentru ca sunt multe lucruri care nu le stim

[UNIKA]

PRINCIPATUL TRANSILVANIEI

Transilvania cuprinde partea centrală a României, respectiv Depresiunea Transilvaniei şi versantele carpatice ce se înclină spre aceasta. Pe teritoriul Transilvaniei se află judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureş, Sălaj şi Sibiu.

În 1541, Principatul Transilvaniei a fost recunoscut de Imperiul Otoman ca stat independent, care plătea totuşi Porţii Otomane un dar anual de complezenţă („munus honorarium”) în valoare de 10.000 de ducaţi. În această calitate, a participat ca ţară beligerantă în cadrul războiului de 30 de ani şi a încheiat o serie de tratate cu ţări europene, de pe poziţie de egalitate. De subliniat faptul că principatul nu includea Banatul (aflat sub stăpânire turcească) şi, după 1660, nici Bihorul, transformat de asemenea în vilayet, cu centrul la Oradea.

În aceste circumstanţe istorice, în anul 1542, saşii, prin Johannes Honterus şi, ulterior, o parte a populaţiei maghiare din Transilvania aderă la Reformă. În anul 1599 Mihai Viteazul ocupă temporar Transilvania şi o supune autorităţii sale. Situaţia politică încordată precum şi războaiele dese l-au împiedicat pe voievodul român să realizeze o unificare de durată a acestei provincii cu Moldova şi Ţara Românească. Transilvania a devenit mai apoi leagănul partidului naţionalist ungar, care lupta împotriva monarhilor habsburgi.

Transilvania intră la sfârşitul secolului XVII în componenţa Imperiului Austriac, ca principat autonom. În 1685 trupele austriece intră pe teritoriul Transilvaniei, iar în 1699, prin Tratatul de la Karlowitz (azi Sremski Karlovci, în Serbia), Imperiul Otoman cedează Austriei: Ungaria, Transilvania, Croaţia şi Slavonia. Banatul Timişoarei rămânea în componenţa Imperiului Otoman. Banatul a fost anexat de Austria în 1718 prin Tratatul de la Passarowitz (azi Požarevac, în Serbia).

La 7 octombrie 1698 sinodul de la Alba Iulia a decis unirea românilor ardeleni cu Biserica Romei, fapt care a deschis calea emancipării lor culturale. Drepturile politice promise nu au fost însă acordate. Episcopul Inocenţiu Micu-Klein a stabilit reşedinţa Bisericii Române Unite la Blaj şi a transformat acest oraş într-un centru de spiritualitate românească. Tot el a pus bazele mişcării Şcoala Ardeleană.

Unele comunităţi româneşti ortodoxe, în special din sudul Transilvaniei, nu au acceptat decizia sinodală privind unirea cu Biserica Romei. În 1701 au fost transmise împăratului Austriei proteste ale locuitorilor din zona Braşovului. Către mijlocul secolului XVIII au abrogat actul unirii, ca urmare a acţiunilor iniţiate de mitropolitul sârb de la Sremski Karlovci şi puse în practică de călugării ortodocşi intraţi sub ascultarea sa (sunt cunoscute în special numele lui Sofronie de la Cioara şi Visarion Sarai, sârb din Banat, ambii canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română). De asemenea, Mitropolia Ţării Româneşti a sprijinit comunităţile ortodoxe din Transilvania. În general românii din sudul Transilvaniei, Banat şi sudul Crişanei au rămas în majoritate fideli Bisericii Ortodoxe, în timp ce mare parte a românilor din regiunile nordice ale Crişanei, Transilvaniei şi din Maramureş au acceptat unirea cu Roma.
Unităţile administrative ale Transilvaniei din prima jumătate a secolului XIX
Unităţile administrative ale Transilvaniei din prima jumătate a secolului XIX

După eliberarea Transilvaniei de sub suzeranitatea turcească, Curtea de la Viena a decis repopularea unor ţinuturi a căror populaţie se rărise mult în cei aproximativ 150 de ani trecuţi după 1526. În regiunile Satu Mare şi Banat au fost aduşi colonişti şvabi şi au fost admişi în Ardeal între 350-400.000 de români din Moldova şi Muntenia imigraţi din cauza exploatării fanariote. [1] Tot în secolul al XVIII-lea au avut loc şi valuri de exod ale populaţiei româneşti din Ardeal în sens opus, spre Ţara Românească şi Moldova (vide infra, Ştefan Meteş, studiul despre migraţiile româneşti din sec. XIV-XX, cu atestări documentare).

Bazele legale pentru aceste măsuri au fost adoptate de Dieta maghiară de la Bratislava şi consfinţite prin semnătura regelui.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Transilvania

[MARYA]

Nu-mi ramane decat sa caut si eu pentru Moldova.
tema pentru casa

[raluligy]

MUNTENIA
Muntenia era denumirea care apare pentru prima dată în cronicile primilor domnitori moldoveni. Prin Muntenia se inţelegea întregul teritoriu al Ţării Româneşti, probabil pentru faptul că în regiunile învecinate cu Moldova densitatea populaţiei era mult mai mare în zona de deal şi de munte. Zonele de câmpie din Muntenia fiind foarte puţin populate datorită vastelor păduri ale Teleormanului şi ale Vlăsiei care se intindeau de la râul Olt până pe teritoriul Bucureştiului de astăzi şi a Bărăganului, în care predomina la acea vreme vegetaţia de stepă care se termina brusc spre sud cu întinderi de nisipuri mişcătoare apoi mlaştinoase în jurul Dunării.

Muntenia este regiunea din sudul României care a format împreună cu Oltenia principatul medieval al Ţării Româneşti, începand cu domnia lui Basarab I sau după alţi istorici a lui Vladislav I (Vlaicu Voda) şi până la unirea principatelor (1859). Toate capitalele Ţării Româneşti s-au situat în Muntenia (cu excepţia perioadei 1770-1771 când aceasta s-a aflat în Craiova).

Muntenia este situată între Dunăre la sud şi est, Carpaţii Meridionali şi Milcov la nord, în timp ce graniţa vestică este râul Olt. În perioada medievală când teritoriul Munteniei era administat direct de către domnitor, iar teritoriul Olteniei (adica judeţele situate dincolo de râul olt) era administrat de catre banii Craiovei. Între 1718-1739, când Oltenia a fost sub dominaţie habsburgică, Ţara Românească a fost alcătuită numai din Muntenia.

După unirea principatelor în 1872 la o nouă împărţire teritorială s-a revenit la delimitarea medievală iar pe emblema Principatelor Unite au fost introduse separat, simbolurile Munteniei(vulturul) şi Olteniei(leul) alături de bourul moldovenesc. După marea unire de la 1 decembrie 1918 Muntenia dispare ca regiune administrativă până în 1952 când se revine la împărţirea regională.După 1968 titlul de regiune Muntenia, nu mai apare decât în medii neoficiale, care nu constituie diviziuni administrative, spre exemplu, regiunea de dezvoltare Sud Muntenia, care însă nu cuprinde decât două treimi din suprafaţa regiunii istorice.

Teritoriul Munteniei era locuit în antichitate de triburile Geţilor (getae),care erau popor de neam tracic.Istoricul antic Strabo susţinea că "dacii şi geţii vorbesc aceeaşi limbă". Herodot îi introduce în istorie cu următoarea menţiune: "Geţii sunt cei mai bărbaţi, şi mai drepţi dintre traci". În jurul anului 340 î.e.n. deoarece geţii din dreapta Dunării au devenit dependenţi de Macedonia, regii macedoneni formulează pretenţii de supremaţie şi asupra geţilor din nordul Dunării, însă, încercările lui Alexandru cel Mare 335 î.e.n. şi 327 î.e.n. ) şi Lisimah (310 î.e.n. ) de a-i supune, rămân fără rezultat. Mai târziu, geţii duc lupte cu bastarnii (popor germano-celtic), care între anii 200 şi 100 î.e.n. ocupă poalele nord-estice ale Munţilor Carpaţi şi malurile Nistrului.

Teritoriul Munteniei a facut parte din marele regat dac a lui Burebista dar nu şi de regatul lui Decebal. După victoria asupra lui Decebal, Traian trimite trupe auxiliare în Muntenia şi sudul Moldovei pentru pacificarea regiunii. Conducătorii locali fac jurăminte de vasalitate dar teritoriul Munteniei nu este anexat si nu devine provincie a Imperiului Roman.

În 117, după moartea lui Traian, romanii retrag trupele din cea mai mare parte a Munteniei si fixează graniţa de-a lungul limesului Transalutanus. Au loc numeroase atacuri ale carpilor (un trib de daci liberi) şi goţilor sau poate geţilor, subiectul este supus multor controverse deoarece, de-a lungul timpului, unii cronicari, voit sau întâmplător, i-au confundat pe geţi cu goţii. Primul care a utilizat termenul de "got" ca echivalentul lui "get", a fost împăratul filozof Iulian Apostatul (361-363 e.n.). În secolul IV, echivalenţa a fost adoptată şi de alţi autori, iar prin scrierile istoricului latin Claudianus (începutul secolului V) şi mai ales ale lui Orosius (autor spaniol de origine gotă), apoi prin ale istoricilor Cassiodor şi Iordanes, această confuzie a căpătat o largă răspândire. Trebuie menţionat că lucrarea lui Iordanes numită "Getica", era de fapt consacrată goţilor. Istoricul got Iordanes în lucrarea sa din 551 "Getica" (De Origine Actibusque Getarum) îi descrie pe goţi ca fiind urmaşii geţilor lui Burebista si Deceneu, lucru explicat de unii istorici prin apropierea fonetică a celor 2 cuvinte. Este ştiut că goţii au pătruns în Muntenia împinşi de huni, dar nu sunt dovezi că în acea perioadă au intrat în conflict cu romanii şi nici nu există urme că deplasarea lor s-ar fi desfăşurat către limesul roman. Sunt însă suficiente dovezi clare ca au străbătut câmpiile Bărăganului şi Buzăului şi că romanii au înfiinţat pentru ei o episcopie la Silistra. Conflictul goţilor cu romanii a erupt mai degraba după trecerea acestora a Dunării ca federaţi.

Aurelian incheie un tratat cu goţii, cedându-le Dacia ca unor federati ai Imperiului Roman. Aşadar, găsim în Dacia urmatoarele triburi de goti: Taifalii şi Victoalii. Aşezările goţilor în Dacia cuprindeau numai Podişul Moldovei şi jumătatea răsăriteană a Câmpiei Române, în timp ce în spaţiul carpatic continua să locuiască populaţia daco-romană, rămasă aici după retragerea legiunilor şi a administraţiei romane peste Dunăre (în Dacia Aurelia). După aşezare, goţii se împărţeau în vizigoţi (goţi apuseni, ramura tervingilor), care locuiau în câmpia răsăriteana a Daciei şi pe Nistru, şi în ostrogoţi (goţi răsăriteni), care locuiau la est de Nistru.

Muntenia şi Dobrogea devin un culoar de trecere al popoarelor migratoare, trecerea goţilor şi bulgarilor lăsând suficiente urme, apoi invaziile cumane care pun chiar bazele unui stat Cumania neagră ce cuprindea mai ales Moldova cu Muntenia şi tătare (care stăpâneau îndeosebi zonele de câmpie din Muntenia şi Moldova la momentul pomenirii voievodatelor lui Litovoi, Seneslau, Ioan şi Lupu (Farkas) în diploma cavalerilor ioaniţi.

Toate aceste năvăliri au avut un important aport la menţinerea unei populaţii stabile extrem de reduse în zonă. Populaţia avea să crească prin venirea treptată a mai multor grupuri de vlahi sud-dunăreni care fugeau din calea atacurilor hunilor şi avarilor asupra Imperiului Bizantin. Astfel că în secolul al XII-lea cronici bizantine şi slave considerau populaţia un amestec de triburi geto-dace care intraseră în contact cu civilizaţia romană, vlahi sud-dunăreni şi slavi creştinaţi de bizantini. Acest amestec de populaţii avea, ca element comun de cultură, filonul roman.

După victoria lui Basarab I de la Posada, acesta şi (sau?) Vladislav I îşi extind stăpânirea asupra teritoriului Munteniei şi al sudului Moldovei (sub denumirea de "Basarabia") în urma unor campanii victorioase împotriva tătarilor care ajunseseră stăpânitori peste aceste teritorii dând astfel naştere principatului medieval al Ţării Româneşti cu capitala la Câmpulung.

[MARYA]

Moldova, cuprinsa in bazinele hidrografice ale raurilor Siret si Jijia, in estul Carpatilor Orientali, are ca localitati mai importante in afara celor din nord: Iasi (unul dintre cele mai vechi orase ale tarii, centru cultural, stiintific si artistic, cu numeroase muzee - Muzeul Unirii, Muzeul Etnografic, Muzeul de Arta s.a. si monumentele arhitectonice - Biserica Sfantul Neculai din sec. XV, manastirile Galata si Golia din sec. XVI, Cetatuia si Trei Ierarhi din sec. XVII, Palatul Culturii de la inceputul secolului XX, in stil neogotic, cu bogate decoratii exterioare si interioare), Pascani (cu monumente istorice, un conac si Biserica Sfintii Mihail si Gavril, ambele din sec. XVII), Roman (cu Biserica Armeneasca din sec. XVI si Hanul Viti din sec. XVIII), Piatra Neamt, Târgu Neamt, Bacau, Vaslui (cu ruinele unei cetati si biserica Sfantul Ion Botezatorul - din secolul al XV-lea, mausoleul eroilor cazuti in timpul razboiului pentru independenta din 1877-1878), Barlad, Focsani (care are in imprejurimi renumitele podgorii de la Jaristea, Odobesti si Cotesti), Galati (important port fluviomarin, centru industrial, comercial si cultural, cu cel mai mare santier naval si combinat siderurgic din tara), Tecuci (cu renumitele podgorii de la Nicoresti si Ivesti din apropiere) si Marasesti care merita sa fie mentionat pentru paginile de istorie scrise aici in timpul primului razboi mondial, ramase in memoria noastra prin mausoleul de aici si cel din apropiere de la Marasti.

Regiunea istorica Bucovina, al carei teritoriu se intinde astazi peste zona din apropierea oraselor Suceava, Campulung Moldovenesc si Radauti din Romania si zona Cernauti din Republica Ucraina, impreuna cu nordul Moldovei a fost denumita si "Tara de Sus". Aceasta zona ofera privelisti de o rara frumusete, la care se adauga un sirag de manastiri ctitorite de fosti mari domnitori si boieri moldoveni (Musatinii, Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Petru Rares, Stefan Tomsa, Alexandru Lapusneanu, Familia Movilestilor s.a.), fiecare cu culoarea sa specifica: Voronet (albastru), Humor (rosu), Sucevita (verde), Moldovita (galben) si Arbore (combinatie de culori). Toate prin picturile exterioare (fresce) au intrat in evidenta UNESCO si au primit, in anul 1976, premiul "Pome d'Or" al Organizatiei Internationale FIJET pentru valoarea lor cultural-turistica. Desi in alt stil, dar nu mai putin valoroase, sunt si manastirile Dragomirna (capodopera a fastului si exotismului arhitecturii moldovenesti, cu jocuri de culoare si lumina ca la Sfanta Sofia din Bizant) si Putna (cu unele dintre cele mai bogate tezaure artistice din Romania si din lume, in stil gotic, luate in evidenta UNESCO) sau Biserica Bogdana din Radauti (cea mai veche din Moldova). In aceasta zona se gasesc localitatile Dorohoi si Botosani, cunoscute prin casele si muzeele memoriale ale marelui muzician George Enescu, si poetul national Mihai Eminescu (nascut in satul Ipotesti de langa Botosani). Centrul administrativ al zonei, orasul Suceava, poate constitui punctul de plecare pentru vizitarea mai multor obiective turistice, cum ar fi casa memoriala de la Stupca a compozitorului roman Ciprian Porumbescu, statiunea balneo-climaterica Vatra Dornei, Muntii Rarau (cu rezervatia insolita de calcare Pietrele Doamnei) si padurea seculara de la Slatioara.

La sud de "Tara de Sus", in preajma orasului Targu Neamt se gasesc cateva obiective turistice deosebite: Cetatea Neamtului, casa scriitorului national Ion Creanga de la Humulesti si manastirile Neamt, Sihastria, Varatec si Agapia (cu unele picturi originale ale cunoscutului pictor Nicolae Grigorescu).

[mirelat]

Romania, este un dar ceresc!
Toate zonele au ceva deosebit , fie peisajul, fie oamenii, ceva!

[UNIKA]

Romania e frumoasa.Pacat ca au cate unii "grija" sa ii faca antireclama

[mirelat]

si sunt unii mai snobi care habar nu au ce-i in tara lor dar se lauda cu alte tari?

[amanda]

Da , Mirela, asa este.

[raluligy]

Romania e o tara superba dar daca nu invatam sa o respectam , sa o ingrijim si sa o cultivam singurii care o sa aiba de pierdut suntem noi. Pacat............

[zorina]

Într-adevăr România e o țară minunata, din păcate nu se conserva frumusețile ei din contra se degradează pe zi ce trece.

[djmiha]

Bucureşti este capitala României şi, în acelaşi timp, cel mai mare oraş, centru industrial şi comercial al ţării. Populaţia de aproximativ două milioane de locuitori face ca Bucureştiul să fie a şasea capitală după mărime din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureştiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiştii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăşi patru milioane.

Prima menţiune a localităţii apare în 1459. În 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale şi mass-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă şi elita bucureşteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are acelaşi nivel administrativ ca şi un judeţ şi este împărţită în şase sectoare.

Bucureştiul se află în sud-estul ţării, între Ploieşti la nord şi Giurgiu la sud. Oraşul se află în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se află Bărăganul, în partea de vest Câmpia Găvanu Burdea, iar la sud este delimitat de Câmpia Burnazului.

Câmpia Bucureştiului*, subunitate a Câmpiei Vlăsiei, se extinde în NE şi E până la Valea Pasărea, în SE şi S până la Câmpul Câlnăului şi Lunca Argeş-Sabar, în SV tot până la Lunca Argeş-Sabar, iar în NV până la Câmpia Titu. S-a format prin retragerea treptată a lacului cuaternar, ca urmare a mişcări de înălţare a Carpaţilor şi Subcarpaţilor şi a intenselor aluvionări. În Pleistocenul superior aluviunile au fost acoperite cu loess şi depozite loessoide, iar la începutul Holocenului depresiunea era complet exondată. În acest timp râurile îşi prelungesc cursurile şi îşi intensifică eroziunea liniară în pătura groasă de loess, fragmentând astfel câmpia. Câmpia Bucureştiului are altitudini cuprinse între 100-115 m, în partea nord-vestică, şi 50-60 m, în cea sud-estică, în lunca Dâmboviţei. Oraşul propriu-zis se desfăşoară între 58 m şi 90 m altitudine. Peste 50% din suprafaţa sa se încadrează în intervalul hipsometric de 80-100 m, iar pantele nu depăşesc valoarea de 2o. Fragmentarea este mai accentuată în jumătatea estică, unde se ajunge la 1-1,5 km/km2. Relieful câmpiei este constituit dintr-o succesiune de câmpuri (interfluvii) şi văi (cu terase şi lunci) care se succed de la nord către sud: Câmpul Băneasa (sau Otopeni), situat la nord de Valea Colentinei, are altitudini de 90-95 m şi densitatea fragmentării mai mare în sectorul sudic, de 0,5-1 km/km2. La contactul cu versantul Văii Colentina, pantele pot depăşi 5o. Valea Colentinei este asimetrică (datorită versantului drept mai abrupt) şi puternic meandrată. La intrarea în Bucureşti are lăţimea de 0,5 km, iar la ieşire, de 1,5 km. În lungul ei apar două terase joase (de 2-3 m şi de 4-6 m) şi martori desprinşi din câmpuri sau din terase. Lunca este largă şi bine dezvoltată pe ambele maluri, însă din cauza lucrărilor de regularizare a fost acoperită de apele lacurilor de acumulare. Se mai păstrează doar câteva popine sub forma unor insule: Plumbuita, Ostrov, Dobroeşti şi Pantelimon. Câmpul Colentinei (sau Giuleşti-Floreasca), cuprins între râul omonim şi Dâmboviţa, acoperă circa 36% din teritoriul Municipiului, având o înclinare uşoară pe direcţa NV-SE (între 80 şi 60 m altitudine). Densitatea fragmentării are valori cuprinse între 0 şi 1 km/km2. Valea Dâmboviţei este săpată în loess, având malul drept mai abrupt şi înalt (aproximativ 10-15 m), iar cel stâng mai coborât (între 4-5 m în amonte şi 7-8 m în aval). Terasele sunt dezvolte, predominant, pe partea stângă a râului şi sunt în număr de patru. Până la amenajarea cursului, în luncă se găseau piscuri, popine, renii, grinduri, ostroave şi maluri abrupte. În prezent se mai păstrează o serie de piscuri (Uranus-Mihai Vodă) şi popine (Dealul Mitropoliei, Colina Radu Vodă, Movila Mare). Câmpul Cotroceni-Berceni (sau Cotroceni-Văcăreşti) se desfăşoară între Valea Dâmboviţei, la nord, şi de râul Sabar, la sud. Scade în altitudine de la vest (90 m) spre est (60 m), predominând treptele hipsometrice de 70-80 m şi 80-90 m, iar densitatea fragmentării ajunge până la 0,5-1 km/km2.

Bucureştiul se află situat pe malurile râului Dâmboviţa, ce se varsă în Argeş, afluent al Dunării. Mai multe lacuri se întind de-a lungul râului Colentina, în perimetrul oraşului, precum Lacul Herăstrău, Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul Colentina. Şi în centrul oraşului există un lac, în Parcul Cişmigiu. Acest lac, fostă baltă în vechiul oraş medieval, este înconjurat de Grădina Cişmigiu, inaugurată în 1847 după planurile arhitectului german Carl F. W. Meyer. Pe lângă Cişmigiu în Bucureşti mai există şi alte parcuri mari: Parcul Herăstrău (cu Muzeul Satului) şi Grădina Botanică (cea mai mare din România şi care cuprinde peste 10.000 de specii de plante inclusiv exotice), Parcul Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut şi ca Parcul Titan sau Parcul IOR), precum şi multe parcuri mai mici şi spaţii verzi amenajate de primăriile de sector. De remarcat este prezenţa nenumăraţilor maidanezi în parcurile şi pe străzile capitalei.

Legenda spune că Bucureştiul a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai probabile, Bucureşti a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârşit de secol XIV.

Pe malurile Masacrului şi ale Colentinei este atestată cultura paleolitică şi neolitică. Până în 1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunităţi în zonele Dudeşti, Lacul Tei şi Bucureştii-Noi de astăzi. Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului şi până în anul 100 î. Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Vodă, Popeşti-Leordeni şi Popeşti-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci). Primele locuinţe după retragerea aureliană din 273 d. Hr. sunt atestate în secolele III - XIII, până în Evul Mediu.

Aşezarea este atestată documentar la 20 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti, prin care se întăreşte o moşie unor boieri. Cetatea Dâmboviţei, cum mai apare în primii ani oraşul, avea rol strategic, urmând să supravegheze drumul ce mergea de la Târgşor la Giurgiu, în ultima aşezare aflându-se o garnizoană otomană. În scurt timp, Bucureştiul se afirmă, fiind ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reşedinţă domnească. În anii 1558 - 1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaş de cult din oraş păstrat în forma sa iniţială.

În 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureştiul devine capitala Ţării Româneşti, moment în care se trece la modernizarea acestuia. Apar primele drumuri pavate cu piatră de râu (1661), se înfiinţează prima instituţie de învăţământ superior, Academia Domnească (1694) şi este construit Palatul Mogoşoaiei (Constantin Brâncoveanu, 1702), edificiu în care astăzi se află Muzeul de Artă Feudală Brâncovenească. În 1704, ia fiinţă la iniţiativa spătarului Mihai Cantacuzino Spitalul Colţea, care a fost avariat ulterior într-un incendiu şi un cutremur şi reconstruit în 1888. În scurt timp, Bucureştii se dezvoltă din punct de vedere economic; se remarcă creşterea numărului meşteşugarilor, ce formau mai multe bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, pânzarilor, şalvaragiilor, zăbunarilor ş.a). Odată cu acestea continuă modernizarea oraşului. Sunt create primele manufacturi şi cişmele publice, iar populaţia se măreşte continuu prin aducerea de locuitori din întreaga Muntenie (catagrafiatul din 1798 indica 30.030 de locuitori, în timp ce cel din 1831 număra 10.000 de case şi 60.587 de locuitori).


Ateneul RomânÎncet-încet apar o serie de instituţii de interes (Teatrul Naţional, Grădina Cişmigiu, Cimitirul Şerban Vodă, Societatea Academică din Bucureşti, Societatea Filarmonică din Bucureşti, Universitatea din Bucureşti, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, Ziarul Universul, cafenele, restaurante, Grădina Botanică din Bucureşti, Ateneul Român, Banca Naţională, cinematografe) şi inovaţii în materie de tehnologie şi cultură (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai, iluminatul electric, primele linii telefonice).

Municipiul Bucureşti a fost până la instaurarea regimului comunist în România reşedinţa judeţului Ilfov (interbelic). În aceea perioadă era denumit "Micul Paris" datorită asemănării cu capitala franceză, dar şi-a pierdut farmecul în perioada comunismului. În ultimul timp dezvoltarea imobiliară a stârnit ingrijorare cu privire la soarta clădirilor de interes istoric din oraş, în special a acelora din centrul istoric.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti

[UNIKA]

DJMiha frumoasa descriere.Dar te rog cand mai preiei articole,pune sursa

[djmiha]

Mii de scuze, promit sa incerc sa nu mai gresesc

[UNIKA]

Miha,nu e nici o problema.Se intampla sa mai uit si eu.

[aureliaaa]

am citit undeva ca romania s-ar afla pe locul EDENULUI deci poate de aceea avem o tara binecuvantata de bunul creator si sper sa fim poporul favorit de EL

[stef60]

Tara frumoasa foc- cum s-ar zice! Dar propblema sunt cei care o locuiesc!

[SIRSOFT]

Maramures plai cu flori. Suntem o zona din nordul tarii, unde se pune harta in cui. Aici avem multe zone pitoresti, unde folclorul este inca pastrat.Avem si multe manastiri frumoase, care sunt vizitate zilnic de multa lume din; tara si strainatate!Capitala Maramuresului este; Baia-Mare.Acolo locuiesc eu cu familia mea, de peste, 32 ani.Aproape de Baia-Mare, spre Targul Lapus la 40km, se afla o manastire fff, frumoasa. Manastirea Alba de la Rohia. Te-au daltuit in stanca, sa stai puternic pacatului stavila. iN INIMA CODRULUI, DIN MILA NORODULUI. Ce mai traieste, dupa pravila. Pe drumul tau cu flori, si cotituri se vad mereu urcand inchinatori , cu desaga plina de prescuri . La fiecare rastignire ce strajuieste in codru drumul tau, parca te ia de mana Dumnezeu, Si-ti povesteste incet despre iubire.Atunci copacii seculari, voinici, Iti par o ceata de calugari mucenici. Manastirea Alba din Rohia, . Cine a fost o data ca si mine sa-ti guste in tihna armonia, Acela stie multe si bine , ca- lumea ta fara de prihana, nu poti trai sa nu te fure , cantaretii de la strana, si concertul din padure... In anul 1923, a luat fiinta o ;Oaza a adevarului si linistii;.Aceasta se numeste Manastirea Sfanta Ana -Rohia. Ctitorul manastirii este preotul ortodox, Nicolae Gherman, preot in satul de la poalele viei, -Rohia, deal unde este asezata manastirea. Preotul ctitor, a zidit manastirea in memoria fiicei lui; ANUTA; care a fost chemaata la ;Domnu; la 10 anisori.Aceasta fetita a aparut de mai multe ori in visul tatalui ei preotul, care i-a transmis planul lui8 Dumnezeu, care dorea ca in ;Dealul viei; -Rohia, care in 1923, era un loc salbatic, sa se construiasca, .,,casa Maicii Domnului<<< MANASTIRE>>>Cu multe sacrificii, cu bratele multor credinciosi, preotul a zidit o modesta bisericuta ; cu hramul ;;Adormirea Maicii Domnului;;In 1926 prin tarnosirea episcopului Nicolae Ivan in prezenta a 10000de credinciosi., a luat fiinta primul ; asezamant de acel felui, din Ardealul alipit; - adica manastire ortodoxa de monahi., Acum la Rohia sunt mai multe asezari, construite care sunt vizitate de romani si straini, care admira peisajul unic de aici, care este ;; un; Sfant Munte Athos;; romanesc. Cand aveti drum prin Maramures vizitati manmastirea Rohia, merita!

[UNIKA]

Maria poate ne pui si poze

[SIRSOFT]

Maria poate ne pui si poze

Am poze, dar nu stiu(spre rusinea mea cum sa le postez) ! Am fost cu fiul meu si sotul meu, din Spania, pe 22 august la Rohia! O sa rog pe cineva sa ma ajute! Va multumesc pt, ca existati!

[MARYA]

Maria poate ne pui si poze

Am poze, dar nu stiu(spre rusinea mea cum sa le postez) ! Am fost cu fiul meu si sotul meu, din Spania, pe 22 august la Rohia! O sa rog pe cineva sa ma ajute! Va multumesc pt, ca existati!

Si eu am fost la Rohia ,o manastire f frumoasa
Dar cu un drum destul de anevoios